Rapită

Cerințe specifice culturii

Cultura preferă solul cu textură medie, dar performează pe o gamă largă de texturi ale solului cum ar fi solul argilos, dar solurile nisipoase ar trebui evitate. pH-ul optim este 5,7-7,0. Rapița nu tolerează băltirile, de aceea necesită soluri bine drenate.

Rapița crește cel mai bine la temperaturi cuprinse între 3-25 °C în timp ce temperatura optimă pentru creștere și producție este de 21 °C. În timpul ciclului său de viață planta poate fi expusă la temperaturi extreme, sub zero în timpul iernii (în cazul soiurilor de toamnă) și peste 30 °C în timpul verii. Planta este deosebit de sensibilă la temperiturile ridicate de 27–30 °C în timpul înfloririi.

Nutriția

Rapița are un necesar mare de nutrienți pentru a se dezvolta corespunzător. De exemplu, comparativ cu grâul, aceasta are nevoie de o cantitate de două ori mai mare de sulf, cu 25% mai mult azot și de aceeași cantitate de fosfor și potasiu. Alături de sfecla pentru zahăr, rapița se numără printre culturile cu exigențe ridicate față de bor. Cantitatea de bor absorbită de către plantele de rapiță de-a lungul perioadei de vegetație oscilează între 300 – 500 g/ha, în funcție de gradul de dezvoltare a aparatului foliar. Disponibilitatea borului pentru plante este limitată de secetă, valorile ridicate de pH, precum și în perioada de după aplicarea amendamentelor. În plus, pe solurile cu textură ușoară s-a observat levigarea borului din zona radiculară. În afară de bor, pentru cultura rapiței de toamnă mai prezintă importanță ridicată molibdenul și manganul.

 

Află mai multe